luni, 22 noiembrie 2010

Baiului - Din Sinaia spre Secarie


Toamna este pe trecute, hainele-i elegante s-au asternut ca plapuma peste trunchiuri si  radacini, insa dorul de colindat e mai verde ca niciodata. Alegerea traseului s-a facut de la sine, pentru ca ne mai ramasese un drum de facut, o tura care sa incheie cumva Baiului spre partea sudica.  Am primit in plus un apus de soare in Secarie si am trimis un salut spre Sorica in timpul coborarii. Dupa tura anterioara ( http://www.carpati.org/jurnal/baiului_-_prin_valea_rea_si_cumpatu/2145/ ) ne propusesem partea sudica, o continuare fericita a tuturor traseelor strabatute in acest an prin M-tii Baiului. Chiar daca noi am parcurs creasta in trei etape – iesirile au fost de cate o zi, intotdeauna ramane loc pentru imbunatatiri. Daca ar fi sa aleg din nou o tura in Baiul Mare (Azuga- Secarie) nu as opta pentru parcurgerea integrala a crestei principale de la N la S sau invers, ci m-as multumi cu particele din acest munte primitor, in care sa urc si sa cobor  pe salbaticele picioare care te conduc spre culme. In plus, aveam o jucarie noua in teste, Nikon D5000.

Cum spuneam, ne astepta o tura de creasta sudica, cu pornire din Sinaia si sosire… unde o da Baiul – planul de acasa prevedea Comarnic. Calendarul indica toamna tarzie, ceea ce se insemna ca nu vom mai gasi aceleasi culori stralucitoare, dar aveam promisiuni de vreme propice.

Participanti: Olga si Andrei, mereu pe drum, singuri in tura daca cercul nu poate fi completat de prietenii rodati in traseele anterioare. Aici cred ca ar fi mult de povestit si derapat.. cert este ca asa am ales sa mergem pe munte, si daca nu avem companie, ne suportam reciproc si optam pentru singuratatea turelor in doi. Ei, a fost doar o gluma dusa la extrem… pana la urma o tura in doi este ca un examen. Ce poate fi mai frumos si mai palpitant decat un traseu de 8-13 ore pe zi? Acolo pe munte cu toate ale tale, si doar un suflet care sa ti le accepte… Includ aici drumurile facute alaturi de Florin cand Olga se lupta cu meniscul sau se refacea dupa operatie. Dar la fel de frumoase au fost si turele de “grup” – numite asa atunci cand eram 3, 4 sau 5 persoane.

Traseul ales:

Urcare din Sinaia pana la Cabana Piscul Cainelui apoi la Vf Piscul Cainelui (1658m)  si de acolo Secarie pana in vatra si coborare in Comarnic . Studiasem iesirile din traseu pentru situatiile neprevazute sau pentru cazul in care se innopteaza si nu mai ajungem in Secarie iar rezultatul a fost multumitor, avem ceva variante.

Ca de obicei ne facem temele: printat harta si descrierea traseelor, parcurgerea jurnalelor. Exista un singur inconvenient… deoarece urma sa inchidem sudica de Baiului ne astepta din nou o tura de peste 10 ore de traseu cu tot cu balaurit si foto (asta insemna ca iar ne prinde noaptea pe carari de munte)…grosso modo: ora 05:30 plecat de acas – 23:00 sosirea (aproximativ).

Ajungem in gara din Sinaia la 08:30, ne echipam si pornim spre traseu. Am mers putin pe sosea spre sud (Comarnic), apoi, dupa ce am intalnit marcajul Punct Albastru, am virat dreapta. Drumul este limpede si te conduce la Cabana Piscul Cainelui iar de acolo sus, pana la iesirea din padure (semnele sunt si dupa cabana, pana sus pe Picior). Era liniste pe drumul forestier la acea ora… Nu a mai fost risipa de copaci colorati si frunze sclipitoare ca in Baiul din urma cu doua saptamani, acum era golas, majoritatea hainelor fiind daruite pamantului. Dar inca se dovedea atragator.


Incalzirea o facem repede caci drumul incepe destul de sustinut chiar daca se declara forestier. Parcurgem serpentinele stranse in liniste pana ne obisnuim cu efortul, prea ne luase panta din scurt.  Este unul din acele momente in care amandoi alegem tacerea; pana ne gasim un ritm, vorbim cat mai putin. Intrarea difera de aceea din Valea Rea, acolo am avut parte de un inceput lejer si am culminat in abrupt, acum incepe sustinut de la start. Asteptam nerabdatori continuarea.


Dupa ce ne acomodam, dam drumul povestilor si parerilor despre drum. Cat de mult s-a metamorfozat muntele in doua saptamani. Frunzele erau mai mult pe jos decat in copaci, si foarte “crispy”, moarte domne’, moarte de-a binelea. Cum pana la cabana poteca nu prezinta ceva special, ne bucuram de alternarea serpentinelor si aruncam priviri spre Sinaia prin ferestrele frunzisului – asa apreciem diferenta de nivel. Ajunsi la cabana nu avem cum sa nu fim dezamagiti de stalpul pus in drum, stapanul face cunoscut lumii care ii este proprietatea.


I-ar fi fost greu sa scrie si “Bine ai venit strainule” ?

vineri, 5 noiembrie 2010

Baiului - Prin valea Rea si Cumpatu

Nu mai ajunseseram in Muntii Baiului din primavara (http://padure-nebuna.blogspot.com/2011/10/zi-de-primavara-in-baiului.html), asa ca se impunea o vizita de toamna mai ales ca le observasem hainele frumoase cu doua saptamani inainte, la o coborare pe Piciorul Pietrei Arse. Am ales varianta: Sinaia – Valea Rea – M-tele Cumpatu. Luasem initial in calcul coborarea pe Piscul Cainelui dar am ales ca pe aceea sa o strabatem in viitor, venind dinspre Secarie. Nici acum nu stiu daca a fost cea mai inspirata dintre posibilitati, insa, cu siguranta, a avut farmecul ei.
Ca documentatie am folosit cartea domnului Mihai Ielenicz de unde am printat descrierea  traseelor si harta. Este bine cunoscut faptul ca traseele din Muntii Baiului sunt sarace in marcaje (“sarace” fiind un termen bland), cele mai folositoare ramanand tot semnele forestiere ce marcheaza drumurile spre creasta. Acesta ar putea fi considerat avantaj, deoarece excluzand zumzetul ATV-urilor de cum trece zapada pana incep scolile, in restul timpului este destul de liniste, aspect pe care nu poti sa-l reclami la fratii mai mari, Bucegii.
Si uite asa, in 23 octombrie 2010 Olga si Andrei au pornit prin M-tii Baiului in cautarea culorilor ce numai toamna stie cum sa le potriveasca pe frunzele copacilor si prin fanate. Chiar daca traiesc in umbra vestitilor Bucegi sunt precum apele adanci: extrem de sfiosi si linistiti la prima vedere si totusi atat de palpitanti cand ii parcurgi la pas. In plus, acum erau gatiti de sarbatoare: foiasele se inspirasera din carnalul brazilian, pe cand coniferele reuseau sa pastreze o aparenta tinuta office.
Sa revenim la momentul plecarii: stabilisem, de cu seara, sa “prindem” microbuzul de 6:00. Anterior am observat ca este cea mai buna solutie, pana la 8:30 suntem in traseu. Dar, n-a fost sa fie, oboseala acumulata si-a spus cuvantul, am ratat microbuzul de 6:00 si l-am prins, la mustata, pe cel de ora 7:00 (o ora conteaza mult cand se insereaza devreme).
Ajungem in gara Sinaia dupa 9:20, ne echipam si, la indrumarea unui localnic, o luam spre nord (Busteni). Dupa aproximativ 800 m, pe dreapta, la confluenta raului Prahova si paraului V Rea, ne indreptam spre intrarea pe Valea Rea. Podul de piatra peste Prahova din descrierea traseului nu mai este practicabil



Dupa ce parasim soseaua, intram prin santierul in care se executau lucrari de amenajare la confluenta dintre Valea Rea si Prahova, loc prin care ne-am putut strecura sub privirile adormite ale muncitorilor din zona. Toamna se instalase hotarat in padure iar paleta de culori afisata garanta ca spectacolul va fi  frumos, noi deocamdata indeseam pasii sa scapam de elemental urban.