Muntii Ghitu - Trasee surpriza

Declaram raspicat ca si in acest an, conform calendarului, a venit primavara. Ca de obicei, nu a sosit nepregatita. A topit zapezile si a dezlegat florile ce se coloreaza de emotie atunci cand isi etaleaza petalele pe ritm de tril de pasare innebunita de fericire. Parafrazam poetul intrebandu-ne: „Si tu vrei sa fiu cuminte?”, asa ca simteam dorul de duca ce precede o noua tura, singura necunoscuta majora fiind destinatia. Ma consult telefonic cu Florin, stabilim ca mergem in grup, dar unde? Pune-te Andrei pe sapat, asa ca tot cautand am dat peste jurnalul lui Florin Mardale (mflorin pe carpati.org) despre tura organizata in Muntii Ghitu. Rezulta, conform lecturii, ca este un munte putin umblat dar interesant, peisaj frumos iar traseul se arata usurel. Chiar daca trecusera trei saptamani de la tura precedenta (Moeciu – Saua Strunga), pe motiv de agitatie extrema la serviciu nu apucaseram sa ne revenim. Prezint detaliile echipei (Olgai live, lui Florin verbal), le fac cunostinta cu Ghitu, (detalii cerusem de la mflorin), asa ca ramane stabilit: deplasare Corbeni, cazare la Casa Corbeanu si trasee in Ghitu si Fruntii, 26-27 martie 2011.

In premiera, mica noastra trupa suferise extensii, varsta particpantilor osciland intre 1 si +50 de ani, asa ca, dupa cazare, ne-am impartit in doua: cei care urca si cei care, deocamdata, raman la baza. Cerem amanunte gazdei noastre (o doamna foarte amabila), ne urcam in masina si ne indreptam spre Berindesti. Planul de acasa era ca sambata sa mergem spre momumentul ce comemoreaza luptele de la Posada si apoi spre varful Ghitu (citisem intr-un comentariu din jurnal ca varful este la 20 de minute de mers de la monument spre est - marea mea greseala ca nu am verificat afirmatia). Trupa de la start: Florin, Cristina, Alex, Oana, Olga si eu. Oana era la prima tura a ei mai “serioasa” dar nu a speriat-o ideea unui drum de 7-8 ore.

Ne-am indreptat spre Berindesti dar… am tinut prea mult dreapta de la podul de la intrare si am observat ca dispar casele, ca incep altele, ca… trebuie sa ne oprim sa intrebam unde suntem. Am parcat in fata unui magazinas ce semana cu fostele magazine „cooperativa” si am intrat sa intrebam cum ajungem la saivan, apoi mai departe la obelisc si la Vf. Ghitu. Inauntru o doamna foarte amabila a spus ca ne ajuta dumneaei sa ajungem mai usor la drum. Oricum inchidea curand (era ora 12) asa ca ne conduce pe scurtatura pana la drumul forestier ce merge pe la baza muntelui. De Varful Ghitu auzise din povesti, dar ne-a asigurat ca datele sunt sigure si vom ajunge cu bine. Degeaba i-am povestit de un marcaj cu o cruce albastra care duce la saivan, dansa ne-a spus ca varful este aproape dar aveam de urcat un picut mai abrupt. Din vorba in vorba aflam ca Berindestiul ramasese in urma, noi eram in Turburea, dar nu-i problema, ca se ajunge si de acolo repede.

Dupa ce am lasat masina, ne-am echipat repede si am pornit pe urma noii noastre calauze. Trecem de porti, lasam ograzi in urma (inclusiv aceea a insotitoarei noastre), iesim intr-o ulita si primim instructiunea „ajungeti rapid”. Si asa a fost.

Trecusera 20 de minute de cand plecasem de la magazin, iar noi intersectam drumul forestier. De aici urma sa mergem spre stanga (V) iar cand vom considera de cuviinta trebuia sa urcam pe munte in dreapta (N) . Ii multumim doamnei pentru amabilitate si recomandari, ne-am urat de bine si am pornit cu glume si chef de mers. Ne salutam si cu primele branduse din acest an, mare bucurie mi-au facut.

Cozia - un munte frumos cu oameni calzi

Depasim cu bine sezonul sarbatorilor de iarna insa ne curta amorteala intrerupta de un aprig dor de duca. Asa ca se impunea o tura de dezmortire, prima din acest an. Incheiasem anul trecut in forta, pe 11 decembrie cand calcasem pe urmele carpatistiolor care participau la atelierul de prim ajutor de la Padina. Atunci nu am ajuns sa-i intalnim. Spre deosebire de traseul lor, noi am innoptat la Piatra Arsa iar coborarea am facut-o pe Valea Urlatorilor.
De data aceasta am planuit o vizita in Cozia, sa vedem cum arata si in haine de iarna. Odata stabilt traseul, intram in rutina de dinaintea plecarii: printat harta, scos descriere trasee si rezervare camera cu doua paturi la Cabana Cozia.
Participanti: Olga si Andrei.
Interval: 29-30 ianuarie 2011.
Incepem cu ce-i mai greu, trezirea de sambata dimineata care nu ne incanta, dar la ora 6:30 pleca autocarul cu destinatia Caciulata. Asa ca plecam ochii lipiti de somn in speranta ca vom reusi o mica recuperare in masina. N-a fost sa fie, harbul nu furniza caldura atunci cand afara este frig, asa ca, in jurul orei 10 coboram degerati nu la Caciulata, cum planuiseram, ci la Barajul Turnu - soferul nefiind familiarizat cu amplasarea podurilor peste Olt. In planul initial era trecut sa pornim din Pausa pe drumul forestier spre Manastirea Stanisoara si apoi pe banda albastra spre Muchia Vladesei, M. Durduc si Cabana Cozia (diferenta de nivel aprox 1000m). Si aici e frumusetea, ce proiect este acela care nu sufera modificari chiar de la start, asa ca adaugam un drum de 3 km, de la Turnu pana in Pausa, pe soseaua ce strajuieste malul Oltului, „bucurandu-ne” de trecerea fiecarui tir ce sporea puterea vantului si asa prea indraznet. Combatem si de data asta cu cheful de drumetie, trecem podul mare de la baraj si incepem incalzirea.

Pana in Pausa ne-am dezmortit putin, dar a trebuit sa fim cu ochii pe tirurile care parca nu ne vedeau. Putin dupa intrarea in Pausa viram stanga pe drumul forestier care duce la Cabana Valea Marului si apoi la Manastirea Stanisoara (marcat cu indicator). Era liniste, frigul pisca ingaduitor, aveam si soare, cer senin, asa ca puteam sa vedem puctul terminus al zilei, releul de pe Cozia. Cu dor de plimbare am inceput sa ne bucuram ochii si sa povestim. Nu eram intaia data pe acest drum, il parcusesem alaturi de Florin si Cristina in octombrie 2009, dar din masina. Pe jos se dovedea mult mai frumos, podoabele de iarna ornandu-l inspirat. Traseul urmeaza albia raului Pausa si alterneaza malurile prin traversari peste poduri mici.
Imediat cum am trecut de sat, am fost fascinati de imaginile turturilor imensi formati pe laturile defileului. Orgi imense de gheata sclipeau in lumina soarelui, asa ca am incetinit pasul si ne-am bucurat de peisaj.