miercuri, 26 octombrie 2011

Fagarasii - Poveste fara sfarsit

“Vine o vreme, o vreme-adevarata
Cand iubiri si visuri si iubiri
Tot ce ati ars si-ati adunat o viata
Toate se transforma-n amintiri”

Numaram un an in plus, un an de drumetii si de trairi; pe scurt, inca un fragment din viata noastra. Vorbim despre perioada in care am tinut legatura doar prin intermediul telefonului sau al internetului, insa, cu toata distanta temporala, nu s-a simtit raceala. Dupa tura din 2010 (http://www.carpati.org/jurnal/fagarasii_-_varfuri_si_prieteni/2079/ ) am stabilit ca in fiecare an ce va urma sa vizitam Fagarasii impreuna.
Planurile pentru tura au fost facute cu mult inainte, trebuia sa fim cinci dar un membru al echipei (Cristina – sotia lui Florin a avut motive intemeiate sa lipseasca). A fost destul de greu sa punem totul la punct, detaliile marunte, cum ar fi planificarea unor concedii mici si calcularea momentului de intalnire la Barcaciu cu Florin care era intr-o tura solitara a crestei Craiesei si Fagarasului pentru 8 zile.Mai presus de toate eram la cheremul vremii, putea oricad s-o coteasca  si sa afiseze mesajul: „gata, ati facut planuri degeaba un an intreg”.
Dar uite ca totul a fost in favoarea noastra: weekend prelungit de Sf. Maria si vremea buna anuntata pe site-urile de specialitate. Urmeaza telefoane, harti, trasee si fixarea foarte precisa a intalnirii la Barcaciu. Echipa de inceput: Oleg (Tata Oleg), Olga si Andrei.
Intalnirea cu Tata Oleg trebuia sa fie in Avrig, urmand ca de acolo sa mergem pana la Cabana Poiana Neamtului – locul unde lasam masina si incepea aventura. Drumul de la Bucuresti a fost cu surprize si mult mai palpitant decat ne-am fi dorit: uite loc (ioc) ca nu e loc la tren. Era exact perioada de desfasurare a Festivalului ARTmania in Sibiu, urmau sa cante Tarja si Helloween asa ca tot trenul era plin (semn bun). Bafta noastra s-a numit microbuzul de Tg. Mures... dimineata devreme,a la 5:15.

Am reusit sa ne tinem de program si la ora stabilita pornim spre Barcaciu (1550m) de la Poiana Neamtului (706m) urmand marcaj cruce rosie. Urmam pentru cateva minute un drum forestier, apoi il parasim si urcam catre stanga prin Valea Comanesei. Aici am incetinit putin si am inceput sa degustam (din mers) zmeura coapta si aromata care crestea pe partea stanga a potecii. Stabilisem ca nu ne grabeste nimeni si la povesti nu poti sta daca esti pe fuga. Dezlegam desaga cu povesti si facem scurte, dar dese intreruperi cat sa admiram prin exclamatii locurile prin care treceam. Dupa aproximativ 40 de minute de mers drumul vireaza brusc dreapta peste un podet ce traverseaza firul vaii.

Pe sageata indicatoare sta scris doua ore... dar n-o fi bai daca sunt trei, doar suntem in ziua de acomodare. De aici poteca incepe sa urce in seprentine destul de abrupte versantul vestic al Vaii Comanesei si castigam repede in altitudine. Pastram pofta de vorba si istorisiri in pauzele de hidratare si fotografie, in rest fiecare sta cu gandurile si stradaniile lui. Susurul Comanesei dispare treptat, poteca ne duce pe Piciorul Barcaciului unde face brusc stanga urmand creasta piciorului. Fiind zi de vineri nu am intalnit prea multi turisti in traseu, doar o pereche de straini care ba erau inaintea noastra, ba se lasau depasiti. Trageau tare, apoi aveau nevoie de pauze lungi si dese. Dar au tinut sa ne spuna ca le place mult in Romania. Si noua, altfel ce-am fi cautat altfel acolo?
In partea finala a traseului intalnim un peisaj dezolant, o buna portiune din versant era defrisata si necuratata.