vineri, 19 octombrie 2012

Fagarasii - Lumea de piatra de pe Lespezi si Caltun

Se apropia toamna si noi nu pasisem in Fagaras in 2012. Traditia era sa ajungem acolo alaturi de Tata Oleg.  Pentru anul acesta ne propuseseram Custura Saratii, neparcursa cu un an in urma din cauza conditiilor meteo. Dar cum Oleg nu s-a putut prezenta – din motive obiective, la intalnirea cu Fagarasii, ne-am propus ca macar noi sa ajungem; daca  nu pe Custura, trebuia gasit altceva.
Un traseu de o zi mai lunga, pentru ca ziua urmatoare sa vedem cum arata Valea lui Stan reamenajata.
Telefonul prietenului Nucu a picat tocmai bine: “Bai balconare (ala eram eu), am facut Lespezi si Caltun de la Piscul Negru, se vede tot Fagarasul”. Buna ideea, varianta de a face doua varfuri de peste 2500m imi suradea. Cer detalii, imi explica ce si cum sa abordez Caltunul dinspre Lespezi. Inchei cu un multumesc “politicos” pentru ca a mers fara mine.
Sansa ne suradea, vremea la sfarsit de saptamana se anunta frumoasa inspre Corbeni si Vf. Negoiu, deci planul mergea bine. Telefoane, expunere plan, gasca stransa: Andreea, Olga, Stefan, Vali si Andrei.
Pentru a putea face sambata traseul din Piscul Negru si duminica Valea lui Stan am ales sa stam in Corbeni - Arges, ca de obicei la Casa Corbeanu. Si tot ca sa lasam intreaga ziua de sambata pentru traseu, plecarea din Bucuresti a fost de vineri dupa orele de serviciu, dar pana am iesit din Bucuresti se facuse deja ora 20, iar la Corbeni am ajuns pe la 23.
Chiar daca era tarziu, au urmat pregatirile cuvenite ascensiunii din ziua urmatoare: gratar, bere rece, narghilea, chitara si cantece de munte. Totul pana tarziu in noapte.



Dimineata la 6 s-a dat trezirea, dar genele nu prea vroiau sa se dezlipeasca. Pe fete le-am trezit cu “Treceti batalioane romane Carpatii” si s-au „bucurat” foarte tare. Cand sa ne adunam afara pentru plecare, Vali s-a declarat cazut pe front, asa ca am continuat ziua in patru. A urmat Corbeni - Cabana Piscul Negru aproximativ 52km, o ora jumatate.

Citisem inainte si cateva descrieri: traseul pana la Lespezi nu ridica probleme in afara faptului ca se urca destul de abrupt pe Piciorul Lespezi (cam 1300m in 6km).
Plecarea se poate aborda din doua puncte: cu aproximativ 500m inainte de cabana Piscul Negru (de pe partea stanga in sensul nostru de mers) pe un drum forestier care urca pana la stana Lespezi, sau de langa cabana pe punct rosu, traseu ce urca mai abrupt prin padure si intretaie de cateva ori drumul forestier pana la stana.
Noi am lasat masina parcata undeva langa cabana si ne-am inceput inviorarea de dimineata urcand incet cararea abrupta prin padure pana la stana de pe Piciorul Lespezi. Urmaream marcajul  punct rosu care era bine intretinut .



 Pe drum am intalnit ciobanii cara coborau de la stana cu caii incarcati, era ultima zi de pasunat - La Sfanta Maria Mare/ Cobor’ oile la vale... si altii care n-au ce face urca la deal. Totul era atat de uscat incat de multe ori trebuia sa avem grija sa nu ridicam colbul de 4-5 cm grosime. Am iesit din padure langa stana Lespezi (aprox 1500m altitudine).



 Din acest punct se vede clar marcajul cu stalpi pe care il avem de parcurs pe piciorul inierbat al Lespezilor pana pe Vf. Lespezi. Pe marginea drumului exista si un bolovan mare marcat in clar si cu destinatie “Spre Lespezi”.



Ciobanii manau oile pentru ultima data din an la pascut prin acele locuri. Ne-am salutat si am stat putin la povesti (in acea limba cateodata greu de inteles) despre ursi si cate oi le mancasera in acest an. Am intrebat de capre negre si ne-au avertizat sa fim atenti la vipere. Erau bucurosi ca e ultima zi.



Cu greu ne-am pornit iar sa urcam, mai aveam 1000 m diferenta de nivel, deja caldura se facuse simtita iar pana sus, mai era de tras. Insa, cu cat urcam mai mult, cu atat peisajul devenea mai atractiv. Incet-incet ni se dezvaluiau crestele, vaile si varfurile Fagarasilor.



 In stanga Valea Lespezi (Capriorul) si Culmea Podeanu, cu Vf. Podeanu de 2262 m. In fata zaream Saua si Varful Lespezi.



De la stana urcusul incepe sa alterneze, cand mai domol, cand mai sustinut, intai pe versantul stang (vestic) al piciorului Lespezi, apoi pe culme pana sus. In dreapta (est) peste Valea Capra, se contureaza Culmea Lipitoarea, cu varful Lipitoarea (2153m) si Varful Piscul Negru (2248m).



In spate se poate urmari Valea Capra pana la lacul de acumulare Vidraru.



Drumul incepe sa fie presarat cu lespezi, la inceput mici, apoi din ce in ce mai mari (ca si cum cineva le aruncase de pe varf demult, tare demult)



, dar si cu tufe de afini care mai ofereau inca afine coapte. Motiv excelent pentru scurte pauze: culegeam rabdatori cate un pumn de afine care dispareau apoi dintr-o inghititura.



Spre est se casca marea Caldare a Paltinului care-ti conducea privirea spre frumoasa intindere a Fagarasilor, Caldarea Capra, Vf. Vanatarea lui Buteanu, si departe in zare trapezul Vistea - Moldoveanu.



Pe traseu este o singura portiune, sa-i spunem, “mai expusa” care ocoleste o bucata de stanca spre versantul de vest al Caldarii Paltinului, dar care nu ar trebui sa ridice probleme.
Pe cer incepusera sa apara nori, care nu formau grupari prea prietenoase. Nu ne suradea varianta ploii care ar fi influentat vizibilitatea pe varf, ar fi stricat tot farmecul drumului si ar fi taiat tot orizontul.


Frumos loc de odihna, chiar daca ne grabeam nu trebuia ratata pauza acolo pe marginea caldarii Paltinului. De ce am merge pana sus daca nu ne-am bucura de drumul pana acolo? De ce am urca daca nu ne-am uita imprejur? De ce ne-am speti la deal daca ...


Ultima suta de metri in altitudine, “asaltul final”, este o urcare pieptisa care ne-a stors destul de bine de energie, insa... pasii mici ne-au dus departe.


 Suntem pe varful Lespezi, la 2522 m  sau 2517 (inaltimea variaza in functie de documente, dar pe el era desenat 2522), al patrulea varf ca inaltime din Fagaras si din Romania. Bucurie mare mai ales pentru Andreea care a trecut de cateva ori pe langa tentanta renuntare si statul la soare pana la intoarcerea noastra.


Cand am ajuns sus, varfurile Fagarasului se jucau cu norii, semn ca vremea nu dadea semne de ameliorare. Un tur de orizont ne evidentiaza varfurile de peste 2500m: Negoiu (2535), Cornul Caltunului (2510 sau 2505)  Vanatoarea lui Buteanu (2507 sau 2505), Vistea Mare (2527m) si Moldoveanu (2544).


Undeva la aproape 400m sub noi era lacul Caltun, pe care urma sa-l vedem mai tarziu, in drum spre Cornul Caltunului.
Stefan si Andreea s-au hotarat sa ne astepte acolo, asa ca am plecat impreuna cu Olga spre al doilea varf. E drept, privind de pe Lespezi perspectiva este descurajatoare. Dar am urmat pretioasele indicatii ale lui Nucu si totul a fost ok.
Cand sa pornim, privirile ne-au fost atrase de Masivul Cozia ce parea la acea ora un imens vulcan. Ardea, si inca tare. Coloana de fum avea aproape inaltimea masivului. Ardea si in Fagaras, pe Piscul lui Cazan. Nu e o senzatie tocmai placuta, totul era invaluit in fum.


Dinspre Lespezi am coborat 10-15 m spre stanga (Caldarea Berbecilor), apoi am mers pe curba de nivel (cand iarba, cand stanca) pana ce am dat de jgheabul ce desparte cele doua varfuri.


 De aici am urcat pana in mica sa de unde am putut vedea Caldarea Caltun cu lacul si refugiul.


Dar am vazut si alt incendiu, pe Piscul Laitel inspre Valea Laita. Pacat, si cu ce sa stingi incendiile? Cu bidonase de apa? Nu prea ai cum... asa ca erau lasate sa se stinga singure.
Am urcat o mica bucata expusa pe partea cu caldarea si am ajuns pe taramul lespezilor si momailor de pe Caltun.


Un varf ciudat de frumos, si foarte linistit. Aici ai senzatia ca esti undeva la capatul lumii. Lespezi si momai, dintre care cea mai mare era cat mine de inalta. Olga imi spunea ca rar s-a mai simtit asa ca acolo, la fel ca in Cerdacul Obarsiei, intr-o  seara de vara, cand e plin de flori si se aude apa prelingandu-se pe stanca si talangile oilor in Valea Cerbului. Dar aici nu era decat linistea aceea de piatra si senzatia de nemarginire.


Te mai trezeau din visare tipetele “cuceritorilor” de pe Negoiu sau Laitel. Privite din departare acele varfuri pareau atat de aglomerate incat aveai impresia ca cei de acolo trebuie sa se tina de ceva sa nu cada. Dar am prins si momente cu Negoiul liber, sau asa dadea impresia. Cu greu ne-am rupt de acolo, insa ne asteptau prietenii ramasi pe celalalt varf.


Se profila frumos Vf. Lespezi de acolo, si era inca liniste, si a ramas liniste. Aceste doua varfuri nu intra in lista „cuceritorilor de vara” deoarece nu se afla pe creasta principala. Iarna e o alta poveste, si din cate am citit, una frumoasa.


Ne-am desprins greu si am luat-o incet inapoi. Iti vine sa pasesti cu rezerva pe acele lespezi, dar sunt ok, stabile si cu o aderenta... pe care ai dori sa o intalnesti mereu. E ca si cum niste maini invizibile te tin de talpa bocancilor si nu te lasa sa aluneci. Eu am vrut sa evit partea expusa dinspre caldarea Caltun si am incercat sa vad varianta pe partea cu Caldarea Berbecilor. Dar odata ajuns in dreptul valcelului am fost nevoit sa urc in mica sa dintre varfuri.
Ne-am reintors pe Lespezi, si am avut trairea lui „am fost acolo”:


O fotografie de grup, scrie 2517, nu 2522..


Din ciclul „hai sa fim mai veseli pe munte” sau „varful este pentru toti”, mica momiji a avut parte de o sedinta foto pe Vf. Lespezi.


A urmat pauza de masa, putin mai jos, sub varf, deoarece incepuse sa bata vantul. Am mancat linistiti ca timp era destul (sa fi fost in jur de ora 16), dar cu ochii spre cer sa vedem ce se mai intampla (ideea cu ploaia inca nu ne incanta). Eram atat de multumit de vizita pe cele doua varfuri incat am uitat sa caut si pestera ce se afla sub Lespezi. Acolo sunt mai multe pesteri, intre care si pestera nr.3, pestera aflata la cea mai mare altitudine din tara. Pe romania-natura.ro se gasesc mai multe amanunte, inclusiv o harta cu explicatii, dar din pacate... am uitat cu desavarsire de ea.
Intre timp norii s-au mai ridicat de pe varfurile inalte, asa ca am reusit sa surprind cate ceva spre partea vestica.


A venit si momentul in care trebuia sa ne luam la revedere de la cele doua varfuri, sa le multumim pentru primire, pentru curatenia gasita acolo, pentru linistea oferita langa creasta principala a Fagarasului. Sosise timpul in care trebuia sa ne gandim la genunchi si la glezne pt ca urma o luuunga coborare. De foarte multe ori prefer sa scot limba urcand decat sa cobor o diferenta de nivel mare pe o panta abrupta. Dar totul face parte din ceea ce cautam toti pe acolo si nu e loc de nazuri. Nu mai e mult, se vede cabana:


Si-am tot coborat, mai cu pauze de apa, de mancat afine, de facut fotografii sau de stat la soarele ce urma sa dispara, totul presarat cu povesti si glume. Reteta numai buna sa uiti de oboseala si de panta abrupta care nu se mai termina.


Spre final secasera glumele si povestile, au ramas pauzele si genunchii ramoliti. Bonus:au aparut norii intunecati care veneu de sus destul de repede. In urma totul era plumburiu


Ne-am oprit putin langa stana, acum parasita. Ciobanii isi petreceau acasa poate prima seara dupa tot sezonul de pasunat din acest an. Ne-am hotarat sa coboram numai pe forestier, sa nu mai taiem prin padure dupa marcaj. Am prins si un inceput de apus.


La lumina frontalelor am mers incet si destul de dezarticulat prin praful care se ridica la fiecare pas si care arata enervant in lumina, parca inotam prin praf. Oriunde luminam era o ploaie de particule. Ne mai alinam cu GPS-ul, ma uitam pe el si le spuneam ca mai e putin pana la sosea, un putin care parea ca nu se mai termina. Dar s-a terminat in Transfagarasan, putin mai jos de cabana Piscul Negru.
L-am sunat pe Vali care a fost superinspirat, ne-a asteptat cu gratarul incins. Nu visam decat la gratar si o leneveala pe canapeaua din foisorul casei.
De care am si avut parte in acorduri de chitara... pana a adormit Olga cu ea in brate.
Toti eram rupti de oboseala dar aveam in colectia de amintiri inca o drumetie frumoasa, in care fiecare a facut ceea ce a simtit ca poate, sau ceea ce au simtit ceilalti ca poate. Andreea a vrut sa renunte de multe ori, sa nu „lupte” pt varf, insa a vazut ca poate cu un pic de incredere, rabdare si suport moral. Cu timpul toti uitam oboseala, ranile capatate de-a lungul traseelor, acea sfarseala de care nu te poti ascunde, adrenalina (asta da drog...), dar cred ca cel mai important este acel impuls dat de cei de langa tine, echipa, fara urma de egoism. A doua zi nu ramasesera decat amintirile frumoase asa ca am luat-o de la capat, pe proaspata amenajata Vale a lui Stan.
Imi place sa inchei asa cum inchei jurnalele de Fagaras...”si mai presus de toate am fost noi, cu gandurile, trairile, dragostele  si fiintele noastre, acolo, atunci, odata in viata, niciodata reversibila”.

Olga si Andrei



3 comentarii:

  1. Yuhu! ma bucur ca blogosfera e mai bogata cu aventurile tale :)

    Am sa-ti citesc jurnalele cu mare interes si sper ca sa ne vedem cat mai curand la o tura ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Salve si multumesc de vizita :)
    Ne vedem, cum nu? Lasa-mi un id de ym :)
    Hai ca te adaug si la bloguri urmarite ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...cu astfel de oameni sa te tot intalnesti.La cat mai multe ture!:)

    RăspundețiȘtergere