vesnic pe drum, cautand un castel.”
Dupa turele din Baiului (asa cum am avut grija sa accentuez in jurnalele anterioare) mi se facuse dor de o vizita in Ciucas. Nu mai trecusem pe acolo de la inceputul lunii mai, cand i-am avut ca tovarasi de drum pe Florin si Alex. Atunci am ajuns la Maria Sa, Ciucasul, prin Pasul Bratocea (http://www.carpati.org/jurnal/reintoarcere_in_ciucas_prin_portile_bratocei/1902/).
Chiar daca imi promisesem vizita in Ciucas de ceva timp am tot asteptat si am tot amanat-o pana s-a inchegat echipa completa (intre timp, eu si Olga batusem la pas Baiului). Pana la urma, impreuna cu Florin, am stabilit sa mergem in 26-28 noiembrie, daca vremea va tine cu noi. Incepem pregatirile: sunam la Silva, rezervam doua casute, apoi toata saptamana tinem ochii pe prognoze care nu ne incurajau cine stie ce. Ei si ce? Mergem la risc, Ciucasul se dovedise primitor, iar noi avem avantajul ca luam de fiecare data numai ce este frumos. Prin urmare, vineri dupa serviciu, pornim la drum cu chef de Ciucas si de colindat: Olga, Andrei, Florin, Cristina si fetita lor, Alexandra. Se anuntau ninsori slabe si vreme capricioasa, dar ne-am spus ca merita incercat. Specific ca tura este o reeditare a incursiunii pe care am facut-o in aceeasi formula, exact cu un an in urma (27-30 noiembrie 2009). Asa ca o declaram datina si incercam sa urmam acelasi program pe aceleasi trasee in ordinea deja stabilita (cine stie, poate la anul vom face la fel).
Ajungem tarziu in noapte la Silva dupa ce depasim niste mici probleme pe drumul dinspre Cheia: ninsese bine in ultimele doua zile si la curbe „crescuse” gheata. La cabana insa eram asteptati, asa ca am luat repede cheile de la casute, si am pus radiatoarele electrice la munca. Cabanierul, om de treaba, genul „de la munte”, daca-l intrebi, te ajuta cu drag. La Silva este locul unde nu trebuiesc indeplinite mari formalitati, esti ca la tine in „ograda”, cauti ce ai nevoie si daca nu gasesti, ceri, iar daca se poate, ti se da. Nu exista „achitati inainte” sau „marca banu’ ca ti-am adus la masa ce ai comandat”. Plata se face la sfarsit (chiar si dupa 2-3 zile), lucru care presupune onoare de ambele parti.
Dupa ce ne dezmortim, trecem la „turnarea” primului episod. Aceasta cuprinde un foc, ceaun cu fasole si ciolan, alaturi de olcica de vin fiert. Este unul dintre momentele mult asteptate, la care participam categoric cu totii. Stam adunati ca indienii in jurul focului, ne bucuram de linistea din jur, de povesti, este ca un ritual in care inlocuim pipa pacii cu o cana de vin fiert cu scortisoara si cuisoare. Nu mai conteaza cat este tarziu si ca dimineata aveam de urcat la 1954m, nu era prima data, deci puteam. Si pentru ca fiecare dintre noi traia in prezent ocupandu-se de ce trebuia, dar si intr-o lume trecuta, retraind sentimentul de acum un an, in acel moment vremea s-a hotarat sa ne vrajeasca in avans, oferindu-ne o ninsoare usoara care intregea farmecul unui foc la poale de munte. Pana la urma a iesit ce trebuia:
Dar de mancat am mancat in casuta, afara se facuse deja prea frig, batea vantul si ningea temeinic. Am continuat povestile dar ne gandeam la ce ne astepta dimineata cand planificaseram urcarea in trei (Olga, Florin si eu) spre Vf Ciucas prin Valea Berii, trecand pe langa vechea sau actuala Cabana Ciucas. Traseul era stabilit, zapada n-o puteam influenta – pica fara norma, numai noi trebuia sa incercam sa ajungem pana sus, daca puteam.
Dimineata s-a aratat foarte promitatoare: senin si fara vant. Mai punem si ca trezirea a fost usoara deoarece Florin si nenea cabanierul dadeau zapada de langa casute si ne-au trezit treptat. Munca lor era de apreciat pentru bunul mers al oaselor de oaspeti:
